Hot dog

Realităţi metafizice, partea a II-a...

Dacă ieri ne-am clătit gura cu senvişuri, azi mi se pare normal să abordăm aspectele metodologice ale consumului de hot-dog. Junk food deci exist!

Nu pierdem vremea cu amanunte neinteresante, ştiţi foarte bine cum arată, ştiţi despre ce e vorba. Acum să vedem sfatul medicului gastronom: "..."

... Pentru majoritatea covârşitoare a femeilor, servirea unui hot dog este culmea intimităţii, un act de încredere şi dăruire, un mod deosebit de gingaş şi direct de a-şi manifesta dorinţa pentru mâncare. Hot dog-ul oferă plăceri diferite atunci când este apăsat cu limba, lins, supt, sărutat sau luat între buze şi scuturat. Grijă la un amănunt: muşcatul! Hot dog-ul poate fi ronţăit, dar cu tandreţe... Cum fiecare hot dog are calităţi definitorii specifice trebuie văzut dacă sunt potrivite în cazul lui acţiunile intense sau delicate, dacă îi place să fie atins pe cap, la rădăcină sau pe toată lungimea sa. Gura nu este doar un orificiu de primire protocolară ci un organ viu, activ, care se poate comporta în cele mai diferite feluri. Savurarea unui hot dog presupune alternarea tehnicilor şi a poziţiilor de consum.

Poziţii de îngurgitare: poziţia 69, poziţia de stăpân, poziţia şarpe etc.

Dintre tehnici remarcăm:

- Deep Throat - presupune luarea hot dog-ului în gură pe toată adâncimea cavităţii bucale. Reuşita impune înclinarea capului pe spate astfel încât gura şi gâtul să formeze o linie cât mai dreaptă;

- Înghiţirea maionezei - nu, nu este o metaforă şi presupune exact ce se înţelege: înghiţirea maionezei! Nu îngraşă şi nu are nici un efect dăunător asupra sănătăţii...

Cam ăsta e mesajul specialistului.

Pentru delimitări conceptuale suplimentare puteti intra aici şi aici. Pentru ghidul de punere în aplicare intrati, vă rog, aici.

PS: ora de artă culinară de astăzi se adresează exclusiv femeilor.

Realităţi metafizice - part. I

This is not a bulşit, aşa ar zice Vlaicu-Vodă...

Astăzi, la rubrica educaţie cu lopata, avem un subiect de mare interes naţional şi internaţional. Pe locuri, fiţi gata, stop. Să nu ne repezim ca virgina la făcăleţ, că stricăm toată treaba... Să vorbim deci despre senviş, respectiv despre arta de a mânca un senviş...

Ca să poţi mânca un senviş în primul rând trebuie să-ţi placă. Altfel îl mănânci în scârbă şi, pe lângă faptul că strici povestea, s-ar putea să-ţi iasă bube. Apoi, indiferent de câtă foame îţi e, nu te arunca la senviş ca somalezul... Să mănânci un senviş e o artă şi un mod de viaţă! Câteva sfaturi:

- stabileşte-ţi o poziţie cât mai comodă;

- linge uşor marginile exterioare ale senvişului;

- fă-ţi uşor drum către interior; linge şi mângâie uşor;

- senvişul poate fi supt şi lins în acelaşi timp; îl apuci între buze, tragi puţin, îl laşi, apoi reiei.

- deschizătura senvişului e un loc minunat în care poţi să te joci. Pereţii interiori sunt minunaţi; plimbă-ţi limba prin zonă (foloseşte limba cu mişcări diferite - sus, jos, stânga, dreapta, în cercuri. Foloseşte partea dorsală a limbii, aceasta e foarte sensibilă şi mai moale decât partea superioară);

- poftă bună!

Un lucru bun de ştiut e acela că bărbaţii, pe lângă faptul că sunt înfometaţi din naştere, sunt predispuşi stimulării pe cale vizuală. Adică un senviş care se deschide şi permite privirii pătrunderea în cele mai calde secrete poate ridica interesul văzând cu ochii.

Senvişul nu ţine de foame. Adică poţi să-ţi bagi limbuţa în câte maioneze vrei, tot nu te saturi. Îţi trebuie si ceva serios, feluri principale de mancare, nu numai aperitive, servite constant.

Trebuie să reţinem totuşi că un senviş drăgălit e un senviş fericit!

Aveţi aici continuarea lecţiei de gastronomie şi alte detalii.

Zoodiac post-pascal

Daca zilele trecute am transat mielul, azi a venit randul berbecului.

Cu o pozitionare spiritualo-aniversara in perioada 21 martie-20 aprilie, acest mandru specimen este descris in literatura de sspecialitate ca fiind vioi, incapatanat si intreprinzator, cutezator ca cutezatorii, cateodata naiv, plin de idei, dar nu neaparat bune. In plus de asta este posesor de extraordinare abilitati tehnice si practice, poate conduce. Poate conduce tot, de la macarale si buldozere pana la mirese la altar si morti pe ultimul drum. De asemenea, poate fi brutal si certaret, recalcitrant si incomod, ce mai, un fel de cel mai cel din curtea scolii!

O privire atenta si sincera ne face sa observam ca, la un moment dat, intr-un fel sau altul, toti am fost nascuti in aceasta perioada de gratie, martie-aprilie=love. Buuun, acum daca tot am descoperit principiul presei hidraulice, sa ne intoarcem la cele ce ne doare.

Grupul absolventilor de postuniversitare de la Pomarla, avand ceva mai multe cuvinte in vocabular, se refera la berbec ca la o constelatie din emisfera boreala (avand in compozitie o stea de categoria a doua, una de categoria a treia si vreo 80 de stelute mai mici si amarate, nu stim inca daca sunt verzi sau nu), o masinarie de razboi folosita la spargerea zidurilor si portilor (asta pe vremea cand existau ziduri si porti. La cetati, nu la lagare, nu fiti obraznici) sau un "dispozitiv mecanic sau manual compus dintr-o piesa grea care actioneaza prin cadere" (adica un fel de ciocan, ca sa inteleaga si pulimea).

Cea mai categorie noua, nominalizata la sectiunea "Sunt berbec si exist! Sic!" este reprezentata de berbecul evlavios. Pe langa faptul ca este posesor/patron de turme, om de afaceri, politician, europolitician si cam tot ce vrea el, berbecul evlavios - pe numele de scena Horhe Beeecali - ne incanta existenta cu crampeie din existenta lui atinsa de harul divin, pentru care ii multumim maxim: "Dumnezeu a spus ca barbatul e barbat si femeia curva!"

Asta ca sa stiti!

Cu plumbu-n gura

Domnu' Bacovia habar n-avea ce-i ala plumb...

Dar grupul de cercetatori cu mintea odihnita are habar. Si ne explica... Cu numarul 82 pe tricou in echipa lui Mendeleev, plumbul este un metal greu cu densitate foarte mare. Avand masa specifica asa mare, plumbul si-a gasit un rost in viata si anume protectia contra radiatiei ionizante (sau a privirii lui Superman - pentru cei care stiu!). Avand o structura cristalina cubica si o capacitate calorica de 129 J/kg * k, plumbul nu este recomandat pentru consum uman. Nici macar in Somalia, Etiopia sau Sudan. Spre deosebire de Bacovia, care credea ca din plumb se fac flori, coroane, aripi si, mai grav, amor, noi stim exact la ce se foloseste, ca suntem mai smecheri si pastem flori de mina. Se foloseste la purificarea organismului uman. Purificarea asta poarta numele de saturnism, in mediile de specialisti, si se manifesta prin irascibilitate, greata, pantecare si mialgii. Printre altele...

In sprijinul acestei utilizari rationale a plumbului, oamenii care apreciaza frumosul indiferent de starea de agregare, stare civila, orientare sexuala, dimensiuni sau ultima scoala absolvita au inventat rujul. Nu, nu pasta aia compusa din oxid de fier si oxid de crom, ci cealalta, folosita la spoitul buzelor. Nu, nu buzele alea, ci celalalte, de sus, care pazesc intrarea in cavitatea bucala. Si ca sa nu mai ranjeasca Bote ca proasta la lumanare, il anunt ca cam 60% din rujuri contin plumb. Plumb 211, sper. Asta e, frumusetea costa!

Interziceti folosirea rujului la femei!

(Dosnicii au voie, ca-s in perioada de proba; inca nu s-a demonstrat stiintific ca plumbul e daunator pentru ei, ba chiar exista voci care sustin ca le-ar face bine!)

Dar vestea e cu adevarat proasta, trebuie sa recunoastem... Afectiunile pot fi multiple si cu efecte grave, devastatoare chiar. Ramane sa mai fie gasit plumb si in farduri si, gata, am infrant. Zilele vor deveni niste nesfarsite dimineti... Naturaletea castiga! Teren, nu apreciere!

Ora de mitologie

O mitologie este un ansamblu coerent de mituri, intamplari care descriu o anumita realitate spatio-tempolara. Miturile sunt elemente ale spiritualitatii traditionale prin care se incearca explicarea diferitelor fenomene ale naturii, originea omului, originea universului, dinamica si comportamentul informal al gaurilor negre si tot asa... De obicei, miturile implica prezenta unui element sacru. cum ar fi anul...

Dar asta, evident, stiati!

Grupul de cercetatori britanici ne aduce astazi in discutie cateva aspecte legate de mitologia sexului anual. Sa vedem despre ce e vorba...

1. Sexul anual este practicat numai de prostituate si perversi (aici nu putem fi de acord cu ei, indiferent de cat de multa scoala au... Adica mi se pare strigator la cer sa zici de Catalin, zanul nostru autohton, ca e prostituata sau pervers... Deci, domnilor, va rugam, putina decenta!)

2. Anul nu este creat pentru senzatii sexuale (asa o fi... N-am eu atata sange in instalatie cat sa-i contrazic!)

3. Numai barbatii homosexuali fac sex anual (asta poate la ei acasa. La noi fac sex anual si femeile homosexuale si, din cate se zvoneste, ciobanii...)

4. Sexul anual este intotdeauna dureros (si aici parerile sunt impartite... De exemplu, nu stiu daca i s-a cerut parerea si cetateanului care si-a introdus doua ciocane in an! Si cred ca poate fi considerat autoritate in domeniu, un fel de Stephen Hawking al gaurilor maro...)

5. Barbatii carora le place sexul anual sunt, de fapt, homosexuali (aici avem o alta dilema: femeile carora le place sexul anual sunt barbati homosexuali?)

Le comunicam cercetatorilor britanici ca anual poate desemna o actiune/activitate care poate avea loc o data pe an, care dureaza un an sau corespunde unui an. Ne-ar interesa totusi pozitia Bisericii in aceasta problema. Adica, va condamna sexul anual cum a facut cu necrofilia, sexul orar sau consumul de plange menstrual? Sau, ca si pana acum, il va accepta numa in manastiri?