Astăzi, la rubrica educaţie cu lopata, avem un subiect de mare interes naţional şi internaţional. Pe locuri, fiţi gata, stop. Să nu ne repezim ca virgina la făcăleţ, că stricăm toată treaba... Să vorbim deci despre senviş, respectiv despre arta de a mânca un senviş...
Ca să poţi mânca un senviş în primul rând trebuie să-ţi placă. Altfel îl mănânci în scârbă şi, pe lângă faptul că strici povestea, s-ar putea să-ţi iasă bube. Apoi, indiferent de câtă foame îţi e, nu te arunca la senviş ca somalezul... Să mănânci un senviş e o artă şi un mod de viaţă! Câteva sfaturi:
- stabileşte-ţi o poziţie cât mai comodă;
- linge uşor marginile exterioare ale senvişului;
- fă-ţi uşor drum către interior; linge şi mângâie uşor;
- senvişul poate fi supt şi lins în acelaşi timp; îl apuci între buze, tragi puţin, îl laşi, apoi reiei.
- deschizătura senvişului e un loc minunat în care poţi să te joci. Pereţii interiori sunt minunaţi; plimbă-ţi limba prin zonă (foloseşte limba cu mişcări diferite - sus, jos, stânga, dreapta, în cercuri. Foloseşte partea dorsală a limbii, aceasta e foarte sensibilă şi mai moale decât partea superioară);
- poftă bună!
Un lucru bun de ştiut e acela că bărbaţii, pe lângă faptul că sunt înfometaţi din naştere, sunt predispuşi stimulării pe cale vizuală. Adică un senviş care se deschide şi permite privirii pătrunderea în cele mai calde secrete poate ridica interesul văzând cu ochii.
Senvişul nu ţine de foame. Adică poţi să-ţi bagi limbuţa în câte maioneze vrei, tot nu te saturi. Îţi trebuie si ceva serios, feluri principale de mancare, nu numai aperitive, servite constant.
Trebuie să reţinem totuşi că un senviş drăgălit e un senviş fericit!
Aveţi aici continuarea lecţiei de gastronomie şi alte detalii.
