Hot dog

Realităţi metafizice, partea a II-a...

Dacă ieri ne-am clătit gura cu senvişuri, azi mi se pare normal să abordăm aspectele metodologice ale consumului de hot-dog. Junk food deci exist!

Nu pierdem vremea cu amanunte neinteresante, ştiţi foarte bine cum arată, ştiţi despre ce e vorba. Acum să vedem sfatul medicului gastronom: "..."

... Pentru majoritatea covârşitoare a femeilor, servirea unui hot dog este culmea intimităţii, un act de încredere şi dăruire, un mod deosebit de gingaş şi direct de a-şi manifesta dorinţa pentru mâncare. Hot dog-ul oferă plăceri diferite atunci când este apăsat cu limba, lins, supt, sărutat sau luat între buze şi scuturat. Grijă la un amănunt: muşcatul! Hot dog-ul poate fi ronţăit, dar cu tandreţe... Cum fiecare hot dog are calităţi definitorii specifice trebuie văzut dacă sunt potrivite în cazul lui acţiunile intense sau delicate, dacă îi place să fie atins pe cap, la rădăcină sau pe toată lungimea sa. Gura nu este doar un orificiu de primire protocolară ci un organ viu, activ, care se poate comporta în cele mai diferite feluri. Savurarea unui hot dog presupune alternarea tehnicilor şi a poziţiilor de consum.

Poziţii de îngurgitare: poziţia 69, poziţia de stăpân, poziţia şarpe etc.

Dintre tehnici remarcăm:

- Deep Throat - presupune luarea hot dog-ului în gură pe toată adâncimea cavităţii bucale. Reuşita impune înclinarea capului pe spate astfel încât gura şi gâtul să formeze o linie cât mai dreaptă;

- Înghiţirea maionezei - nu, nu este o metaforă şi presupune exact ce se înţelege: înghiţirea maionezei! Nu îngraşă şi nu are nici un efect dăunător asupra sănătăţii...

Cam ăsta e mesajul specialistului.

Pentru delimitări conceptuale suplimentare puteti intra aici şi aici. Pentru ghidul de punere în aplicare intrati, vă rog, aici.

PS: ora de artă culinară de astăzi se adresează exclusiv femeilor.

Realităţi metafizice - part. I

This is not a bulşit, aşa ar zice Vlaicu-Vodă...

Astăzi, la rubrica educaţie cu lopata, avem un subiect de mare interes naţional şi internaţional. Pe locuri, fiţi gata, stop. Să nu ne repezim ca virgina la făcăleţ, că stricăm toată treaba... Să vorbim deci despre senviş, respectiv despre arta de a mânca un senviş...

Ca să poţi mânca un senviş în primul rând trebuie să-ţi placă. Altfel îl mănânci în scârbă şi, pe lângă faptul că strici povestea, s-ar putea să-ţi iasă bube. Apoi, indiferent de câtă foame îţi e, nu te arunca la senviş ca somalezul... Să mănânci un senviş e o artă şi un mod de viaţă! Câteva sfaturi:

- stabileşte-ţi o poziţie cât mai comodă;

- linge uşor marginile exterioare ale senvişului;

- fă-ţi uşor drum către interior; linge şi mângâie uşor;

- senvişul poate fi supt şi lins în acelaşi timp; îl apuci între buze, tragi puţin, îl laşi, apoi reiei.

- deschizătura senvişului e un loc minunat în care poţi să te joci. Pereţii interiori sunt minunaţi; plimbă-ţi limba prin zonă (foloseşte limba cu mişcări diferite - sus, jos, stânga, dreapta, în cercuri. Foloseşte partea dorsală a limbii, aceasta e foarte sensibilă şi mai moale decât partea superioară);

- poftă bună!

Un lucru bun de ştiut e acela că bărbaţii, pe lângă faptul că sunt înfometaţi din naştere, sunt predispuşi stimulării pe cale vizuală. Adică un senviş care se deschide şi permite privirii pătrunderea în cele mai calde secrete poate ridica interesul văzând cu ochii.

Senvişul nu ţine de foame. Adică poţi să-ţi bagi limbuţa în câte maioneze vrei, tot nu te saturi. Îţi trebuie si ceva serios, feluri principale de mancare, nu numai aperitive, servite constant.

Trebuie să reţinem totuşi că un senviş drăgălit e un senviş fericit!

Aveţi aici continuarea lecţiei de gastronomie şi alte detalii.

Dansuri si bule maniere

Fotbalul si educatia merg mana in mana. Merg mana de mana, impart cate un sendvis, o ciocolatica, se iubesc, se impreuneaza... Si e normal, pentru ca dragostea e mama la toti.

Ei bine, din atata dragoste era normal sa se faca o scoala de fundasi. Nu te poti simti in siguranta decat daca ai fundul aparat. Iar fundasul tre sa invete ce are de facut si asta nu o poate face decat intr-un mediu organizat. E adevarat ca poate deprinde competentele specifice si in familie sau de la prieteni iar in cazul catolicilor, chiar de la preoti. Fundasul, ca sa fim bine intelesi, este cel care se pozitioneaza in spatele mijlocasilor, mijlocasii fiind, dupa cum le spune numele, cei care depun eforturi la mijloc. Istoricul aparitiei fundasilor este inca sub controverse, mai ales datorita descoperirilor arheologice recente. Putem da insa aproape ca sigura aparitia fundasului central - deceniul 8 al secolului trecut. Tot ca sigure putem enumera o serie de calitati ale acestui fundas: "inaltime buna care sa-i permita sarituri la cap si forta pentru contactele unu-contra-unu sau pentru degajari puternice". Fundasul isi castiga, dupa cum putem observa, un loc din ce in ce mai clar si mai bine definit. Chiar daca nu marcheaza in fiecare partida, rolul sau este providential pentru ca fara fundas fundul e in mare pericol. Logic.

Evident, in unele tari in care dezvoltarea se lasa asteptata, rolul fundasului nu este pe deplin apreciat, ba chiar exista programe prin care se incearca eliminarea acestei tehnici din aria de interese a marelui public. Este si cazul Malaeziei care si-a inventat o tabara anti-fundasi, ca pentru ei fotbalul, iubirea si modelingul nu inseamna nimic! (aveti detalii aici)

Sa afle numa Fuego de treaba asta si sa vedeti ce jale va fi dupa aia. Of, of, mai, mai...