miercuri, 31 august 2011

Văcuţa mi(l)ca

Astăzi a venit vremea să intrăm în zootecă!
Despre porci şi purcele am scris într-un post mai vechi... N-are rost să repet povestea tristă a purcelei pentru că mi se pare destul de bine prezentată acolo, cu toate că am fost numit mişeleşte după aia moldovean de căcat...
Văcuţa milca e vaca pe care o iubeşte toată lumea. E dolofană, plină de viaţă, are simţul umorului şi, câteodată, aproape îţi vine să o consideri om!
Ăi mai slabi o şi fac... De obicei o găsim în preajma unei domnişoare nu tocmai reuşită din perspectiva dizainului, a se citi urâtă, pentru că, logic, tre să se facă şi urâta remarcată cumva. Că doar e oameni, ce naiba!
Încercând să fac o caracterizare a văcuţei, în urma discuţiilor cu nişte oameni (nişte măgari nesimţiţi probabil, porcii dracului!) am aflat următoarele:
- e multă. Sau multe, cum vreţi!
- e foarte prietenoasă
- o dă din prima
- se îndrăgosteşte repede
- la întrebarea "E frumoasă?" prietenele ei răspund întotdeauna "E de treabă!"
- găseşte pentru iubitul ei apelative din lumea animală dupa cum urmează: în prima zi - ursuleţ, puiuţ, iepuraş, a doua zi: boule, animalule, porcule.
- e fascinată de eterna întrebare: Există relaţie după sex?
(lista poate continua. sunt convins că fiecare ar mai putea adăuga o caracteristică, două...)
Povestea tristă a văcuţei e că deşi toată lumea spune că o iubeşte, nimeni nu vrea să o ia acasă.
Ţineţi minte totuşi cuvintele înţeleptului Alexandru: de fiecare dată când f puncte puncte fuţi o grasă, doamne doamne îţi dă o bulină roşie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu